Din mine insami nu pot iesi - Captivi in acelasi vis...

Iar scriu... Cum am ajuns sa iti scriu din nou?  Nu am jurat ca o sa te las, ca o sa te uit, ca o sa te scot din mintea mea? Off.. Ba da! Am jurat si mi-am promis ca nu imi voi mai umple toate momentele si toate visele cu tine. Mereu am incercat sa imi tin promisiunile, dar acestea, fata de mine, legata de tine nu le pot respecta. As vrea sa pot.. Chiar as vrea. Nu vrei tu totusi sa pleci din mintea mea si sa ma lasi sa trec mai departe pe acest minunat drum al vietii? De-ar fi asa usor.. Daca ai putea, stiu ca ai face-o. Dar nu, nu pentru a-mi face mie viata mai buna, de asta sunt convinsa. Nu ca sa ma lasi sa gandesc liber, sa visez la orice altceva sau pentru a imi potoli lacrimile din fiecare seara. Stiu ca nu acesta este motivul. Ai vrea sa scapi de mine, de ochii mei verzi ce te privesc atunci cand razi si atunci cand plangi, atunci cand stii si atunci cand nu. Te simti probabil incoltit de o frica necontrolata de... de... de nimic. Ai vrea sa scapi de gandul de vinovatie, care probabil nici nu exista, fiind doar imaginat de mine, dinainte de culcare, cand te pui in pat, iti inchizi ochii si revezi secventa ce s-a petrecut azi, pe holul lung al scolii, cand privirile ni s-au intersectat. Zambetul meu fals ce ascundea multe lacrimi ce nu ti le-am facut cunoscute niciodata, te-a facut poate sa te gandesti, pe punctul de a adormi, la supararea din spatele unei firi de o bucurie contagioasa.
Dar stiu ca din mintea mea nu poti sa iesi. Esti capturat si inchis acolo. Si chiar daca as vrea sa iti dau drumul tot nu as putea. Mintea mea este ca un labirint imens. La fiecare colt al acestuia se afla cate o poarta. Numai una este buna pentru tine.. Numai una este scaparea ta.. Numai una este iesirea. Celelalte se scufunda si mai mult in imaginile memorate de mine. Usa pe care o cauti este incuiata cu cheia, o cheie pe care acum nu o detin. Toate celelalte sunt larg deschise. Dupa mai multe incercari ai gasit una dintre usi. Ai trecut de ea. Stii unde ducea? Mai departe decat banuiesti.. Ah! Cred ca m-am indragostit! Ce mi-ai facut? Ai intrat pe usa ce nu trebuia. Ai ajuns unde poate nu vroiam sa ajungi, dar te-ai speriat si te-ai intors. Mi-ai dat sperante. Te-ai intors. Ce pot sa fac? Sa merg inainte si sa te las sa te joci prin mintea mea si prin sufletul meu? De oprit nu te pot opri. Stii foarte bine asta si acesta iti este atuul. Decid sa te las sa te joci cu sentimentele mele, desi as prefera sa imi dai o palma decat sa faci ceea ce faci. Stii cat de greu imi este sa imi fac ordine in sentimente? Stii cat de greu este sa tin fericirea in spate si dragostea cu supararea si cu nostalgia in primul plan? Am acceptat si asta.. Doar au fost aranjate de tine.. Nu inteleg de ce readuci dragostea pe primul nivel, ducandu-mi fericirea undeva departe. Pur si simplu nu pricep. Dar, vreau sa iti spun ca fericirea mea este de mult acolo, departe de mine si de orice zona in care am eu acces. Si nu ma deranjeaza. M-am obisnuit. M-am obisnuit sa imi plang dezamagirea si tristetea in fiecare seara. Vezi tu.. Oceanul meu de fericire a ajuns o mica, foarte mica balta. Oricum stiu ca nu va seca niciodata. Nu cat tu vei fi inca aproape de mine. Desi nu stii fericirea mea este dependenta de tine. Toate zambetele si orice suras sunt pentru tine. Zambesc atunci cand ma gandesc ca esti fericit, zambesc atunci cand te vad, zambesc atunci cand stiu ca esti bine.
Tu... Tu esti ca un soare pentru lumea mea. Tu faci lumina, tu ma incalzesti, tu imi dai speranta si tu ma ajuti sa merg mai departe, dar tot tu ma arzi adesea si ma sufoci cu sau fara voia ta.
Zambesc si acum, desi este un zambet trist. Zambesc pentu ca stiu ca acolo unde esti si cu persoanele cu care esti, esti fericit. Dar esti departe, departe de ochii mei ce vor sa te vada si de inima mea ce vrea sa te iubeasca. Iar plang.. De ce sunt blestemata sa iti scriu? De ce sunt blestemata sa te iubesc si sa sufar? Ce trebuie sa fac sa scap de acest blestem? Ce? Sa te uit? Stiu... Cred totusi ca voi ramane blestemata. Sunt, intr-un fel sau altul, legata de tine. Nu am cum sa te uit si nu am cum sa te scot din mintea mea.  In inima si in mintea mea este foarte greu sa intri, dar este aproape imposibil sa iesi. Iar ca sa ma separ de tine unul dintre noi trebuie sa plece. Tu inca nu poti, tu esti prins aici, desi nu stii, iar eu din mine insami nu pot iesi. Ce sa fac? Singurul raspuns ce imi trece prin mintea invadata de tine este ca voi ramane cu blestemul de a te iubi si de a iti scrie in fiecare zi. Asta este... Voi ramane cu tine macar in vise, in minte, in inima si in sperante.. Suntem captivi in acelasi vis, al meu. Eu din mine insami nu pot iesi... Tu, cu atat mai putin...