Pesimismul, obstacol ce poate fi evitat...

Incep sa invat cum merg lucrurile, teoretic... Practic, toate merg dinspre prost inspre foarte prost.
De curand am primit lectia vietii mele. A fost poate una din cele mai importante de pana acum. Nu sunt genul de persoana care sa scrie pe blog doar ca fapt divers, vreau doar sa impartasesc cu voi, cei ce o sa cititi aceste randuri, lectia aceasta de viata.
Voi fi scurta, pentru a nu plictisi cititorul. Multe dintre cuvintele pe care le vei citi tu sunt niste aruncari de litere pe care nu stiu in ce masura le vei intelege. Cuvintele mele sunt, de cele mai multe ori, infatisari ale gandurilor mele. Par fericita, par entuziasmata si chiar optimista. Imi ascund sentimentele de cei din jur. Nu vreau sa ii supar pe cei ce ma inconjoara cu trairile si simtirile mele. De ce sa distrug zambetul altei persoane, fara sens, doar pentru a ma descarca eu? De ce as face asta? Prefer sa inchid totul in mine, unde sunt sigura ca nimeni nu poate fi ranit... sau poate doar eu.. Dar mai conteaza? Am spus ca voi fi scurta asa ca voi trece la subiect:

Ce vreau sa va spun? Care este acest, atat de important sfat, in opinia mea?
Traiti clipa! Nu va ganditi la ce va fi sau cum va fi.. Ceva va fi cu siguranta, dar chiar trebuie sa ne facem probleme mereu, pentru tot?
Am trait si am invatat. Am spus "Este prea frumos sa fie adevarat!". Regret aceasta propozitie. O urasc! Odata cu terminarea rostirii ei tot ceea ce a fost frumos s-a dus. Si dus a fost. Acum regret ca nu am stiut cum sa pretuiesc clipa.. Sa pretuiesc ce aveam... (asta daca totusi aveam ceva).
Acum visez sa fie totul cum a fost. Visez doar.. Oare mai am motiv sa visez sau totul este inutil? Oare visele mele vor fi trasformate doar in tristete si durere? Exista atatea posibilitati, dar absolut toate ma duc, deoarece sunt o pesimista incurabila, spre un viitor urat.. Foarte urat..
Inchei! Presimt ca am scris totul inutil. Presimt ca sufar inutil. Ah.. Nu presimt.. Sunt sigura.. Pentru a nu ajunge la acest grad al pesimismului, unde numai optimismul intruchipat ar putea schiba ceva, incercati totusi sa tineti cont de sfatul meu si ocoliti pe cat posibil propozitia pe care eu nu o sa o mai rostesc niciodata: "Este prea frumos sa fie adevarat!". Incearca sa crezi ca nu este prea frumos, incearca sa crezi ca meriti si ca toata viata iti este deschisa spre bine. Nu face ca mine!
Atat aveam de spus. Imi cer scuze pentru ca ti-am ocupat aceste minute inutil, cu aceste cuvinte ciudate. Iti multumesc ca ai avut curaj si rabdare sa termini.

Acum zambeste!